Sala Sporturilor din Zalău, modernizată pentru Champions League

Sala Sporturilor din Zalău, modernizată pentru Champions League
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sala Sporturilor din Zalău este în curs de modernizare, printr-o
investiție în valoare de 107.000 de lei, astfel încât să poată
găzdui meciurile de volei din cadrul Champions League, iar
campioana României – Remat Zalău – să nu fie nevoită să susțină
competițiile la Cluj-Napoca.

Primarul Zalăului, Radu Căpâlnașiu, a declarat, marți,
corespondentului MEDIAFAX, că termenul de finalizare a lucrărilor
este 24 septembrie, astfel că partidele care se vor disputa în
cadrul Champions League, începând din luna noiembrie a acestui an,
vor putea fi găzduite în Sala Sporturilor fără nicio problemă.

„Am fost nevoiți să modernizăm Sala Sporturilor pentru a
putea găzdui meciurile din cadrul Champions League. Trebuie ca
această sală să ajungă să respecte standarde care ne-au fost impuse
de către Federația Europeană de Volei, astfel încât campioana
României, Remat Zalău, să nu fie nevoită să joace în sala de la
Cluj-Napoca. Lucrările au demarat în 16 august, iar valoarea
investițiilor este de 107.000 de lei, asigurați din bugetul
local”
, a declarat primarul, citat de MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, din valoarea totală suma de 70.000 de
lei a fost folosită pentru refacerea tencuielii, pentru montarea de
tâmplărie PVC, pentru înlocuirea instalațiilor sanitare și pentru
executarea unor lucrări de igienizare. Diferența de 37.000 de lei a
fost destinată pentru repararea acoperișului Sălii Sporturilor, în
special în zona centrală, unde apăruseră infiltrații.

Primarul a spus că lucrările sunt pe ultima sută de metri și că
vor fi finalizate în termenul stabilit.

În Champions League, campioana României la volei, Remat Zalău,
va debuta pe teren propriu, cu polonezii de la PGE Skra Belchatow,
meciul fiind programat pentru 17 noiembrie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×